Selene. Artemis. Hecate – triada astrală a zeității lunare

 

Selene. Artemis. Hecate – triada astrală a zeității lunare

 

 Sura foto: pixabay

 

Mitologia greacă a influențat generații de-a rândul nu doar prin răsunetul triumfător al miturilor și al tragicelor evenimente ce i-au inspirat pe marii filosofi și gânditori ai antichității grecești, dar a modelat și mințile căutătoare de adevăr, de fabulos și de frumos ale următoarelor generații, de pretutindeni.

Dacă ar fi să ne reîntoarcem la originile acelor timpuri străvechi și am face o incursiune imaginară  spre tenebrele acelor vremuri tumultuoase, încărcate de esența primelor reprezentări poetice, tragice și filosofice din spațiul antic grecesc, atenția noastră s-ar îndrepta în mod inevitabil spre reprezentarea mitică al astrului feminin – Luna.

Zeitățile lunare au fost și sunt parte integrală al factorului declanșator ce a aprins scânteia  eternă a etosului feminin. În fața lunii orice pribeag pălește, amorțește, îți pierde simțurile, moment prielnic de contemplare și de inspirație poetică. În cinstea astrului lunar au fost închinate nenumărate ode, care amintesc de strălucirea diafană al celui mai enigmatic astru.

Așadar, în timp ce pentru muritorii de rând zeii reprezentau universul lor concentric, în același timp, vechii poeți își luau inspirația de la aceste zeități-simboluri.

 

Selene

Denumită la origini Selene de către greci, personificarea lunii înfățișa imaginea unei femei tinere cu o semilună purtată pe cap, maestră a seducției, grație înfățișării sale diafane. Libertatea de care dispunea îi permitea să traseze noi idile, cea mai evocatoare fiind seducerea lui Endymion – un muritor ce se lăsa pradă dezmierdărilor însuflețite de razele lunii.

 

Artemis

Ulterior, a fost asimilată cu Artemis, datorită particularităților comune pe care aceste două zeițe le partajau. Atât Selene, cât și Artemis aveau drept frate geamăn pe zeul soarelui – Helius, respectiv Apollo. Același caracteristici sunt evocatoare: fecioara, stăpână a propriei sale voințe și vânătoare iscusită.

 

Hecate

În ultima etapă s-a produs imersiunea  celor două zeități enumerate mai sus, sub forma unei noi entități ce a preluat noțiunea dominantă a acestora, integrând-o totodată  în spectrul triadei din care însăși acesta e alcătuită. Acest fenomen s-a produs în scopul de a perpetua caracteristicile cele mai marcante ale spiritului feminin. Maestră a farmecelor și a magiei, Hecate și-a luat libertatea de a acționa în spiritul propriei sale viziuni. Vraja lunii și obscuritatea creată în urma ceții dense sporeau mirajul închipuit de zeița întruchipată cu trei capete – rodul juxtapunerii sale imateriale.

Dacă ar fi să ne transpunem pentru o clipă în intimitatea și diversitatea culturală a acelor veacuri, în chipul cărei reprezentări selenare ne-am găsi oare inspirația și muza?