Recenzie la „Manuscrisul găsit la Accra”, de Paulo Coelho

 

Universalismul omului ca sursă de înțelepciune în

Manuscrisul găsit la Accra

 

 

Romanul scriitorului brazilian Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra, apărut în anul 2012 la Editura Humanitas Fiction tratează subiecte filosofice universal valabile, în cadrul unei ficțiuni remarcabile, care se prezintă sub forma unei descoperiri reale. Pe fondul faptelor cu caracter istoric în care este semnalată povestea a doi frați care au găsit în decembrie 1945 o urnă cu papirusuri, vândute pe piața neagră și dăruite unui sacerdot, de mama acestora, pe motiv că ar avea energii negative[1], multe manuscrise au ajuns la Muzeul Copt din Cairo. Istoricul religiilor Jean Doresse înțelegând importanța lor a reușit să le recupereze aproape integral cu ajutorul Guvernului, fiind declarate patrimoniu național, scăpându-i doar unul. Acesta a fost vândut pe piața neagră, iar ulterior a ajuns în posesia lui Carl Jung, cunoscut după moartea acestuia drept Codexul Jung. În prezent, Codexul Jung se află la muzeul Copt din Cairo, alături de celelalte manuscrise, menționate mai sus, care împreună poartă numele de „Manuscrisele de la Nag Hammadi” (indicându-se astfel orașul apropiat de grota unde au fost descoperite).

În contextul acestor importante descoperiri arheologice reale, Coelho, maestru al disimulării istorice, creează un tipar asemănător care scoate la iveală un alt manuscris pierdut, de data aceasta în orașul Accra, capitala republicii Ghana. Astfel, în 1947 arheologul englez Sir Walter Wilkinson, descoperă în apropierea orașului Nag Hammadi un manuscris originar din Accra, datat în jurul anului 1307. Numeroase copii ale documentului circulau deja, astfel încât originalul a putut fi adus în Anglia, iar fiul lui Sir Walter Wilkinson i-a arătat în repetate rânduri manuscrisul lui Coelho, motiv pentru care a decis să-l transcrie.

Romanul prezintă sub forma unor învățături filosofice, date de grecul Copt oamenilor din cetatea Ierusalim în pragul invaziei armatelor cruciate, nu mai puțin de 20 de teme la fel de actuale și în zilele noastre. În pragul morții și al distrugerii iminente, Coptul îi învață pe oameni că importantă este doar clipa pe care o trăim. Zidurile vor ceda sub cotropirea barbarilor, dar cunoașterea va triumfa, atât timp cât ne vom detașa de grijile lumești și ne vom purifica sufletul. Vom trăi ultima clipă lucizi, înfruntând grijile lumești și vom căuta adânc această înțelepciune în inimile oamenilor de bună-credință.

În consecință, universalismul omului ca sursă de înțelepciune și formă perpetuă de manifestare ale valorilor umane este înscris într-un mod transparent în  Manuscrisul găsit la Accra, de Paulo Coelho, scriitor cu puternice valențe idealiste. Tematica acestei cărți este desprinsă din irealitatea vieții istorice împletită cu fantasticul situat pe un fond existențial ale concepțiilor filosofice grecești, uitate și regăsite după un mileniu, sub forma Moirei divine. Prin această Moira înțelegem „dumnezeul necunoscut, Energia Divină, răspunzătoare de o unică lege care nu trebuie niciodată încălcată, altfel lumea va pieri”[2],  pe care înțeleptul cetății, grecul numit Copt, o propagă în chip nevăzut asupra locuitorilor cetății. Acești locuitori ai cetății Ierusalim sunt reprezentanți ai creștinismului, iudaismului și religiei musulmane, care se unesc într-o singură suflare. Ceea ce îi unește este dorința de a trăi și de a fi liberi în fața pericolului iminent ce se revarsă asupra lor ca un scenariu apocaliptic – invadarea cetății de către cruciați. Această situație limită în care se găsesc locuitorii Ierusalimului, pe 14 iulie, anul 1099, reprezintă sursa care va genera o cunoaștere, în rândul fiecăruia, a propriului „eu”; un „eu” unitar, care vibrează la unison cu fiecare membru al cetății. Adevărata glorie nu este izbânda propriu-zisă, ci mai degrabă valoarea sacrificiului uman, transpusă prin suferința celui care își va asuma povara transmiterii secretului vital prin care se obține nemurirea – poveștile transmise oral sau consemnate în scris, unicul dar pe care noi, oamenii, îl putem transmite generațiilor viitoare. Manuscrisul de la Accra consemnează, prin vocea grecului Copt, cele mai comune probleme existențiale, care aparent nu au răspunsuri, pentru că răspunsul se află în interiorul fiecăruia dintre noi. „La întrebările despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevărate şi după o mie de ani.”[3] Sursele care generează suferința în lume și felul cum aceasta poate fi înlăturată nu sunt reprezentate de amenințările venite din exterior, ci reflectă doar incapacitatea noastră de a le face față. O situație limită, precum amenințarea venită din partea cruciaților, aprinde „Focul sacru” în Cetatea Sfântă. Simbolistica numelui Copt – nume atribuit înțeleptului grec ajuns la Ierusalim după lungi peregrinări – nuanțează influența grecească asupra Cetății de Scaun a creștinismului ortodox. „Termenul de copt derivă din grecescul Aigyptos, care la rândul său provine din cuvântul egiptean Hiptakah, unul dintre numele Memphisului – prima capitală a Egiptului Antic. Astfel, cuvântul copt a fost adresa încă din Antichitate la adresa primilor creștini din provincia romană a Egiptului.”[4] Destinul sau Moira a făcut ca Coptul să devină figura cea mai emblematică și căutată de tinerii, femeile și bătrânii cetății. Vorbele sale sunt sorbite pe nerăsuflate, deoarece în contextul războiului cu cruciații, care erau creștini catolici, reprezentanții celor trei religii amintite mai sus își apără integritatea teritorială printr-un manifest multicultural menit să amplifice ecoul ortodoxiei tributare Greciei în spațiul sfânt pe care creștinii îl împart cu evreii și musulmanii.

Astfel, onorând „cuvântul”, mai mult decât războiul în sine, în lupta identificării cu Creatorul și aspirația la infinit, oamenii primesc o inițiere în arta de a trăi frumos și glorios, precepte ale filosofiei grecești, îmbinate cu conștiința sacrificiului derivat din cultul ortodox, în viața de zi cu zi.

Adevăratul mister antrenează asupra ideii care se desprinde din teoretizarea acestei învățături cu puternice ecouri în lumea modernă. Efemeritatea timpului i-a determinat pe unii scriitori, cum este și cazul lui Coelho, să-și pună adevărate semne de întrebare asupra regăsirii de sine și a nucleului din care ne luăm energia lăuntrică. Operă cu o remarcabilă valoare filosofică, manifestată într-un cadru ficțional, Manuscrisul găsit la Accra are rolul de a înlesni puterea cuvântului neumbrit de interdicția materialistă a vreunei forme cenzurate, în care însuși cuvântul este o „spadă nevăzută”[5] – arma oamenilor curajoși și iubitori de adevăr. În acest cadru timpul este inefabil. Noaptea poveștilor este noaptea vieții. Eterna suflare a vieții se regăsește și se identifică cu fiecare cuvânt și suflare prin care se anunță o nouă povestire. Intensitatea cu care oratorul tratează discursurile prin intermediul poveștilor naște noi mentalități și crezuri. În această ordine de idei sunt tratate teme existențiale majore, deosebit de actuale și de problematice. Existențialitatea omului implică în mod automat o suprasolicitare ale propriilor valori, în care valoarea estetică se substituie unui model care actualizează naturalețea în gândire.

Prin urmare, universalismul omului ca sursă de înțelepciune în Manuscrisul găsit la Accra se desprinde din capacitatea omului de a iniția și de a transfera o cunoaștere  cu caracter local, prin intermediul cuvântului, făcând apel la căile cele mai subtile de propagare asupra fiecărui individ. Omenirea avea nevoie să găsească un astfel de manuscris, încărcat de înțelepciunea orientală și trecut prin filtrul filosofiei grecești. Această fuziune ale valorilor universale a dus la crearea unui imbold ce poate fi transferat și la nivelul structurii inerte în care se regăsește lumea modernă actuală, ca sursă de inspirație și contemplare asupra fenomenelor care au contribuit la descifrarea adevăratelor enigme existențiale din toate timpurile.

---

[1] Paulo Coelho, Cuvânt înainte și salut la Manuscrisul găsit la Accra, București, Editura Humanitas Fiction, 2017, p. 21.

[2] Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra, București, Editura Humanitas Fiction, 2017, p. 21.

[3] Într-o recenzie la cartea lui Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra, dată de Época, se enumeră problemele existențiale la care Coptul găsește răspunsuri general valabile și în epoca noastră: https://humanitas.ro/humanitas-fiction/carte/manuscrisul-g%C4%83sit-la-accra-1, consultat în variantă online.

[4] Nicu Pârlog, Copții – creștinii uitați ai Egiptului, pe Descoperă.ro, publicat la data de 17.12.2013, consultat în variantă online pe site-ul: https://www.descopera.ro/cultura/11780674-coptii-crestinii-uitati-ai-egiptului.

[5] Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra, București, Editura Humanitas Fiction, 2017, p. 189.